joi, noiembrie 27, 2008

Da, o să votez

Pe cine? Pe Varujan Pambuccian. De ce? D-asta. Singurul om din Parlament în care-am încredere. Şi care ştiu că mişcă ceva, măcar în domeniul meu de interes/activitate. Deci mă voi duce la vot, în speranţa că IT&C-ul nu rămâne pe mâna unora care se pricep la fel de mult la IT&C cum mă pricep eu la surfilat. Care-aveţi drept de vot, şi sunteţi şi-n localitatea-n care aveţi bolentinu' (Fane, Sică, ar fi cazul să intraţi şi voi în legalitate mă Pistruiaţilor) votaţi-l pe Varujan Pambuccian.

Azomureşul, ardelenii şi poluarea

Am citit acu' câteva minute că Azomureşul îşi opreşte producţia de mâine 28.11 până pe 12.01.2009. Ceea ce înseamnă:
1. 2000 de oameni nu primesc prime de Crăciun şi salariul va fi numai 75% din cât era în mod normal
2. aerul va fi ceeeeva mai curăţel în decembrie.

În orice rău e un bine. În cazul ăsta cam mult rău pentru un bine-aşa mic. Că tot o s-avem poluare, atâta vreme cât ne mai plimbăm cu autobuze din '77 toamna (nu glumesc, sunt chiar din 1977) şi cu maxi-taxi-uri cu 500.000 de km la bord (aici ar trebui să se simtă dom' Florea, da' nu mă bazez pe simţirea lui). Aşa că, băgaţi mare la poluare, că se-nchide combinatul, cumva trebuie menţinută media de poluare a oraşului, ce Dumnezeu, doar n-om trăi în aer curat.. Ne-ameţim de cap de e prea curat

, ,

miercuri, noiembrie 26, 2008

Mai sunt oameni care

nu citesc articolele de pe net, dar le comentează. Sau postează comentarii la ele, fără să aibă idee despre ce e vorba.
Deci blacklist-online.ro. Am văzut comentarii pe net despre el. A apărut un articol în Gândul, spre surprinderea mea articol care nu a fost cerut de propitarul site-ului, şi câteva comentarii la el. Majoritatea criticau ideea, şi o catalogau ca fiind 'securistă' sau abuzivă. De ce? Poate se simt cu musca pe căciulă. Sau, poate, n-au citit articolul, sau (mai sigur) nu l-au priceput. Cei care se declarau revoltaţi de 'încălcarea drepturilor omului' (hă?) ar trebui să pună mâna să citească despre ce e site-ul. Nu încerc să-l apăr sau să-l ridic în slăvi. Inevitabil vor fi pe acolo şi date puse la nervi, sau mai mult sau mai puţin false. Da' până la urmă, nu are fiecare operator de telefonie mobilă acelaşi sistem de rău platnici? Sau Biroul de Credite? Da, corect, nu sunt date publice... Dar oare firmele astea de telefonie mobilă, sau băncile, nu fac schimb de date între ele? Exact asta e şi site-ul ăsta. Eşti măgar? Păi să afle celelalte agenţii de locuri de muncă treaba asta. Că eşti neserios, şi să nu-şi mai strice banii pe spinarea ta. Sunt curios cât mai durează până o să înceapă unii sau alţii, agenţii sau persoane fizice, cu ameninţările. My guess, not too long.

Cam atât despre românu' care ştie să dea din gură şi nu ştie despre ce.

P.S. Ăsta a fost un fel de post personal, nu-i musai să-l citiţi. Ah, trebuia să scriu asta la-nceput? My bad.

vineri, noiembrie 21, 2008

Să nu-l pocneşti?

Deci în faţa firmei, un moş, din blocu' vecin, hengărea pe acolo.. Dai să parchezi maşina, sare moşu' să nu care cumva să parchezi acolo că e de bai, e loc privat. Cum dom'le loc privat, l-ai cumpărat mata? Da! Plătesc impozite! Am fost şi la şefu' poliţiei din Mureş şi i-am arătat hârtia. Moment în care tu, frig fiind afară, ridici geamu' să nu îngheţi de tot. Da' el nu se prinde că tu asculţi muzică-n maşină şi nici n-auzi ce zice, şi nici nu te prea intersează. El dă-i înainte, şi spune-le, şi zi-le..
Jur că uneori am impresia că unii oameni au prea mult timp liber la dispoziţie.

În altă ordine de idei, Google lansează/a lansat SearchWiki.. Cică-ţi poţi ordona rezultatele căutărilor, şi mai şi poţi şterge ce nu te interesează. Asta s-ar putea să fie util, când mai caut detalii despre o cameră foto, sau o componentă de PC, să nu mai am 100 de rezultate cu 'buy this camera at the lowest price!'.

P.S. E vineri.
P.P.S. Nu, nu mi-am luat maşină, eram cu cineva.


joi, noiembrie 20, 2008

După net adunate

Citeam pe site-ul unei firme de webdesign nişte chestii foate interesante... Cum că 'În multe cărţi de specialitate este precizat faptul ca MySQL este mult mai uşor de invăţat şi folosit decât multe din aplicaţiile de gestiune a bazelor de date, ca de exemplu comanda de ieşire fiind una simplă şi evidentă: „exit” sau „quit”.' Păi să-mi fie cu iertare, da' dacă MySQL este mai uşor de învăţat pen'că 'se iese din el' cu exit sau quit, atunci SQL Server e şi mai simplu, că se-nchide o fereastră şi gata. Continuăm:

Java

JavaScript este un limbaj de programare orientat obiect bazat pe conceptul prototipurilor.

Păi măi oameni buni, ce-are Java cu JavaScript? Dacă nici atât nu ştim, eu zic să ne lăsăm de programare web şi să ne apucăm de făcut bannere în Gif Animator.

În ciuda numelui şi a unor  similarităţi în sintaxă, între JavaScript şi limbajul Java nu există nici o legătură.

Ş-atunci de ce titlul ăla? Of of... Mai erau chestii de arătat, din istoricul firmei, da' numa' vă cutremuraţi la auzul lor, aşa că mai bine nu v-arăt.